Mircea Lucescu (80 de ani) e în stare critică la secția ATI de la Spitalul Universitar. De soarta fostului selecționer se interesează inclusiv Cornel Dinu (77 de ani). „Procuroul” este informat în fiecare zi despre ceea ce se întâmplă cu „Il Luce”.
Cornel Dinu, update despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu
Mircea Lucescu se zbate între viață și moarte după ce vineri, 3 aprilie, a suferit un infarct. Antrenorul emerit se află în comă la secția de Terapie-Intensivă de la Spitalul Universitar de Urgență București. Pentru soarta lui „Il Luce” se roagă inclusiv Cornel Dinu. Legenda lui Dinamo, care e prieten de o viață, are și el probleme de sănătate.
„Aproape în fiecare zi vorbesc la Spitalul Universitar. Coincidența face ca una dintre doctorițele de acolo să fie verișoară primară cu nora mea. Și mă ține în fiecare la curent cu tot ce se întâmplă acolo. Dar eu nu fac public. Mă rog în fiecare moment pentru el, să își revină și să poată să se întoarcă la familie, indiferent de ce va reprezenta viitorul din punctul de vedere al existenței sale.
(n.r. – Nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru Mircea Lucescu) Bineînțeles. Și pentru medicii care trebuie să folosească cele mai eficient practici ca să îl poată readuce la normal. Problema la el e că a avut și o suferință colaterală care l-a adus în această suferință cardiacă. Iar el a fost dedicat echipei naționale, fotbalului românesc și a considerat că e o datorie să fie alături de fotbalul românesc, să reușească această calificare și uite că tocmai acest stres l-a doborât”, a spus Mister.
Turcia – România 1-0, ultimul meci din cariera antrenorului Mircea Lucescu
Ultimul meci pe banca tehnică pentru Mircea Lucescu este Turcia – România 1-0, semifinala barajului de calificare la CM 2026, disputat pe 26 martie 2026. La amicalul cu Slovacia, „Il Luce” a fost suplinit de secundul Jerry Gane. „Era viața lui. Și îți spun, în discuțiile pe care le-am avut în ultimul timp, destul de dese cu el, m-a lăsat să înțeleg că are convingerea că tocmai această activitate pe care o desfășoară îl ține în picioare. E greu de comentat.
Cei din afară poate sunt cei mai îndreptățiți să dea un verdict din acest punct de vedere. Din păcate, zbuciumul său interior, indiscutabil în postura în care a fost, și înainte de meciul cu Turcia și la celelalte evenimente, a mai avut câteva momente delicate medical înainte de meciul cu Turcia, el a fost cel mai în măsură să își hotărască destinul”, a declarat Cornel Dinu, în exclusivitate la FANATIK DINAMO.
